prealuminat prieten, de preţ stihuitor, neasemuita-ţi glosă mi-aduse mult onor, ci dacă scot răbojuri şi cat să îl măsor mă spariu şi mă cuget că ţi-am rămas dator![la vistieria ceea de pe planeta plutogrăbi-mă-voi ca însuşi melcanicul auto..]